Home »

Dana Gîrbovan: Cristos a înviat! Bucuraţi-vă!

Dana Gîrbovan: Cristos a înviat! Bucuraţi-vă!

Dana Gîrbovan: Cristos a înviat! Bucuraţi-vă!
 

"Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, că întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16, 32-33)

"Îndrăzniţi [tradus în alte limbi cu 'aveti curaj']. Eu am biruit lumea!"

Isus adună în fraza aceasta toată puterea credinţei, tot drumul, toate patimile şi toată speranţa pentru fiecare dintre noi.

"Cristos a înviat" nu este un salut, ci o mărturisire. Este mărturisirea adevărului ce ne-a făcut liberi şi a luminii ce nu a fost cuprinsă de întuneric. Este mărturisirea că răul nu este nemuritor şi că viaţa învinge moartea.

Mărturiile celor închişi în închisorile comuniste dovedesc că cei ce au îndrăznit, au avut curaj, într-adevăr au şi biruit.

Cei ce au supravieţuit torturilor din închisorile comuniste vorbesc în memoriile lor despre sărbătorirea în închisori a învierii lui Isus ca despre un moment al învierii lor.

"Cristos a înviat din morţi" răsuna în închisori în ciuda opresiunii şi a terorii. "Imnul fu cântat cu toată puterea în toate celulele. În ceea ce mă privește, cânt fals, dar am urlat ca toți ceilalți și am plâns ca un copil. A fost una din cele mai frumoase Învieri din câte am trăit", mărturiseşte Dan Brătianu - Din documentele rezistenței nr. 6.

"Când... auzim imnul creștinătății 'Hristos a înviat din morți', dintr-o cameră vecină... ca la o comandă toți acești 60 de oameni, am căzut în genunchi și am început ca dintr-o singură inimă, o singură voce, să cântăm 'Învierea Domnului'. În toată închisoarea Gherla, în care se aflau poate la ora aceea 7-8000 de deținuți, se cutremurau zidurile, simțeam cum parcă întreaga clădire se mișcă, gata să se dărâme", îşi aminteşte Oprea Tărăban – Din documentele rezistenței nr. 5.

Un fost deţinut povestea chiar de fraternizarea în astfel de momente a temnicerilor, unul dintre ei strecurându-i pe sub uşă câteva boabe de strugure, din care să stoarcă vinul pentru împărtăşanie.

"Cristos a înviat!" a răsunat în mina de la Baia Sprie, în 1954, după ce sfredele transformate în clopote au anunţat oamenii să coboare în galerie pentru sfânta slujire.

Episcopul Iuliu Hossu explică cum prin moarte s-a călcat pe moarte: "Morții scumpi din temnițe erau puterea de neînvins a credincioșilor; prigoana i-a întărit, temnițele i-au oțelit în credință; scumpii morți erau puterea celor vii" (din "Credinţa noastră este viaţa noastră").

Sărbătoarea învierii lui Isus este cea care a dat curaj martirilor şi mărturisitorilor de a nu se ruşina în faţa lumii să vorbească despre adevăr şi dreptate, chiar dacă lumea le-a fost potrivnică.

Jertfele celor din temniţele comuniste sunt un model pentru fiecare dintre noi despre ce înseamnă să fii demn şi liber. Să nu îi uităm şi să îi avem mereu în minţi şi suflete ca exemple de credinţă şi putinţă.

Cristos a înviat! Bucuraţi-vă!


Dana Gîrbovan - Preşedinte a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR)

2019-04-28 17:04:00
Vocea României

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!